Familie olfactiva
Familie
Soft Amber
O familie olfactivă misterioasă, ritualică, senzuală prin excelență, "Soft Amber" este familia olfactivă a rășinilor care încep cu tămâie, se continuă cu tonuri gurmande și condimentate și se încheie cu emoții misterioase, trupești, pofticioase de vanilie incandescentă. Este familia olfactivă dedicată personalităților cu o sexualitate puternică, dar extrem de rafinate care doresc și în aceeași măsură sunt irezistibile.
Amor sacro, amor profano, extract de parfum, 50 ml
„Amor sacro, Amor profano”: tu și el! În formă pură, carnală, tandră și romantică în același timp.
Money can't buy love: the crush, extract de parfum, 50 ml
Nimic nu este atât de bun spre a descrie, prin miros, îndrăgostirea. Sentimentul primordial care a născut războaie și a câștigat victorii. Sentimentul care, o dată-n viață, te înalță atât de sus încât te crezi înger și te coboară atât de jos, încât ai vrea să fii demon.
Adulther, extract de parfum, 50 ml
Încălcarea jurământului suprem: greșeala, păcatul, pofta, dorința și uitarea de sine! Experiența aproape demonică a extractului de parfum ,,Adulther “ este granița dintre bine și rău. Acesta este experiența interzisă, experiența care te face să uiți de tine și să te lași pradă păcatului.
You gonna miss me, extract de parfum, 10 ml
„You Gonna Miss Me” este mai mult decât un extract de parfum, este o poveste în sine, captivantă și plină de mister, care te invită să te pierzi în fiecare notă și să trăiești fiecare moment cu intensitate și pasiune.
You gonna miss me, extract de parfum, 50 ml

Amber
Probabil ar fi trebui să fie denumită familia olfactivă a pasiunii deoarece ambra este definiția atracției, a senzualității, a misterului carnal, a opulenței care definește granița dintre senzualitate și lux. Cu tonuri fierbinți de vanilie, familia olfactivă a ambrelor este dulce, gurmandă, intensă precum un vis din care te trezești exaltat. "Amber" este familia olfactivă care se potriveste perfect cu cele mai pasionale, fabuloase și intense personalități.
Rendez-vous avec le diable, extract de parfum, 50 ml
Un parfum ritualic ce duce la desăvârșire prin înfruntarea propriilor prejudecăți și bariere, "Rendez-vous avec le diable" este esența cea mai concentrată de putere, farmec, senzualitate și mister pe care vrei să le porți în cea mai curajoasă întălnire din viața ta.
Last night in Dubai, extract de parfum, 50 ml
Sinonimul luxului, ,,Last night in Dubai” este extractul de parfum creat pentru cunoscători. Evocând mirosul aproape trufaș al opulenței, al tuturor posibilităților, al dependenței de frumos, ,,Last night in Dubai” este dorința ta de autodepășire.
Adulther, extract de parfum, 50 ml
Încălcarea jurământului suprem: greșeala, păcatul, pofta, dorința și uitarea de sine! Experiența aproape demonică a extractului de parfum ,,Adulther “ este granița dintre bine și rău. Acesta este experiența interzisă, experiența care te face să uiți de tine și să te lași pradă păcatului.
Familie
Woody Amber
Acorduri de lemn, patchouli, oud, santal, fum combinate cu accente de tabac, ambră și de vanilie. O familie olfactivă misterioasă, sălbatica, dedicată personalităților senzuale, mistice, fascinante.
Amor sacro, amor profano, extract de parfum, 50 ml
„Amor sacro, Amor profano”: tu și el! În formă pură, carnală, tandră și romantică în același timp.
Last night in Dubai, extract de parfum, 50 ml
Sinonimul luxului, ,,Last night in Dubai” este extractul de parfum creat pentru cunoscători. Evocând mirosul aproape trufaș al opulenței, al tuturor posibilităților, al dependenței de frumos, ,,Last night in Dubai” este dorința ta de autodepășire.
Escentric gold, extract de parfum, 50 ml
Aur și condimente, vanilie și iasomie, lemn și rășini cremoase, bogate, luxoase. Un extract de parfum aproape transcendental, care duce cu gândul la nectarul zeilor, la frumusețea extravagantă a lui Venus și la frumusețea diferită, fatală, a Afroditei. De asemenea, duce cu gândul la petrecerile indecente date de Bachus și la puterea infinită a lui Zeus. ,,Escentric Gold” este extractul de parfum pe care vrei să îl porți când nu porți nimic altceva.
Hardcore vanilla, extract de parfum, 10 ml
Misterul și seducția vin la pachet cu Hardcore vanilla. Un extract de parfum îndrăzneț și îmbietor, Hardcore vailla îmbină notele distincte ale coriandrului și ale citricelor proaspete (lămâie și lime) pentru a crea o experiență olfactivă captivantă și elegentă.
First million story, extract de parfum, 10 ml
"First million story" nu este doar un parfum, este o experiență luxuriantă și captivantă, un elixir al rafinamentului. Lasă-te învăluit de această poveste senzorială și descoperă magia fiecărei note într-o călătorie spre excelență olfactivă.
First million story, extract de parfum, 50 ml
"First million story" nu este doar un parfum, este o experiență luxuriantă și captivantă, un elixir al rafinamentului. Lasă-te învăluit de această poveste senzorială și descoperă magia fiecărei note într-o călătorie spre excelență olfactivă.
Hardcore vanilla, extract de parfum, 50 ml
Misterul și seducția vin la pachet cu Hardcore vanilla. Un extract de parfum îndrăzneț și îmbietor, Hardcore vailla îmbină notele distincte ale coriandrului și ale citricelor proaspete (lămâie și lime) pentru a crea o experiență olfactivă captivantă și elegentă.
Familie
Woods
Dacă închizi ochii și îți imaginezi că ești în cel mai adânc codru și încerci să respiri, creierul îți este invadat de tonuri puternice de cedru, de pin, de brad, iar dacă imaginația te duce într-o pădure tropicală, tonurile devin exotice cu nuanțe de patchouli, de santal și de vetiver. Familia olfactivă „Woods” este, cu siguranță, familia caracterelor puternice, curajoase, dominante.
Bad boy meets his angel, extract de parfum, 50 ml
Irezistibil, intens, masculin și dorit. "Bad boy meets his angel" este extractul acelui EL perfect, arogant, senzual, animalic, care, cu intensitatea devastatoare a oceanului se revarsă în cea mai nepătrunsă strâmtoare spre a o devora, domina, subjuga.
Royal blood, extract de parfum, 50 ml
Extravagant și diferit. Puternic și incandescent. Intens și fascinant. Ți-l dorești, dar trebuie să fii ales ca să îl ai! Acesta este extractul de parfum ,,Royal blood”. Experiența unică, la fel de intensă ca apartenența la roialitate, dată de legea sângelui, te face să fii la granița între om și zeu. Este greu să alegi să rămâi muritor când poți să te stropești cu nectarul zeilor.
Familie
Mossy Woods
Un compromis senzațional între patchouli, oakmoss și vetiver mixate subtil cu note pudrate de iris, ambră și exaltate cu citrice pofticioase, „Mossy Woods” este familia olfactivă destinată persoanelor extrem de sofisticate, elegante, puternice.
Bad boy meets his angel, extract de parfum, 50 ml
Irezistibil, intens, masculin și dorit. "Bad boy meets his angel" este extractul acelui EL perfect, arogant, senzual, animalic, care, cu intensitatea devastatoare a oceanului se revarsă în cea mai nepătrunsă strâmtoare spre a o devora, domina, subjuga.
Crazy for you: the obsession, extract de parfum, 50 ml
Atunci când nu mai poți face diferența, ai nevoie să închizi ochii și să respiri, să simți cum te inundă valurile amărui de grapefruit presărate cu lămâie și clementină dulce și zemoasă. Apoi? Deschizi ochii, purificat de obsesie, spre a te regăsi doar ,,Crazy for you”!
Royal blood, extract de parfum, 50 ml
Extravagant și diferit. Puternic și incandescent. Intens și fascinant. Ți-l dorești, dar trebuie să fii ales ca să îl ai! Acesta este extractul de parfum ,,Royal blood”. Experiența unică, la fel de intensă ca apartenența la roialitate, dată de legea sângelui, te face să fii la granița între om și zeu. Este greu să alegi să rămâi muritor când poți să te stropești cu nectarul zeilor.
Escentric gold, extract de parfum, 50 ml
Aur și condimente, vanilie și iasomie, lemn și rășini cremoase, bogate, luxoase. Un extract de parfum aproape transcendental, care duce cu gândul la nectarul zeilor, la frumusețea extravagantă a lui Venus și la frumusețea diferită, fatală, a Afroditei. De asemenea, duce cu gândul la petrecerile indecente date de Bachus și la puterea infinită a lui Zeus. ,,Escentric Gold” este extractul de parfum pe care vrei să îl porți când nu porți nimic altceva.
Narcissist, extract de parfum, 10 ml
"Narcissist" este astfel o experiență. Descoperă-te pe tine însuți în fiecare notă, în fiecare nuanță, și lasă-te captivat de forța sa magnetizantă.
Narcissist, extract de parfum, 50 ml
"Narcissist" este astfel o experiență. Descoperă-te pe tine însuți în fiecare notă, în fiecare nuanță, și lasă-te captivat de forța sa magnetizantă.
Familie
Dry Woods
Tonurile familiei olfactive „Dry Woods” sunt de piele impregnată în fum și tabac cu accente puternic lemnoase, dar extrem de mistice. Este familia olfactivă dedicată personalităților intense, robuste, masculine.
Bad boy meets his angel, extract de parfum, 50 ml
Irezistibil, intens, masculin și dorit. "Bad boy meets his angel" este extractul acelui EL perfect, arogant, senzual, animalic, care, cu intensitatea devastatoare a oceanului se revarsă în cea mai nepătrunsă strâmtoare spre a o devora, domina, subjuga.
Ménage à trois, extract de parfum, 50 ml
"Ménage à trois" este extractul care îți definește dorința, care te eliberează și care îți permite să simți că nu greșești! Este esența tuturor celor pe care îi dorești într-o singură picătură de parfum!
Sin after dark: the revenge, extract de parfum, 50 ml
Intens și enigmatic precum întunericul, ,,Sin after dark” este extractul hipnotic, dulce la început, pudrat ca un câmp de violete, aproape intoxicat cu iris și iasomie de noapte. Nota aproape idilică de zambile se simte delicat exact ca înainte de invazia cashmere-ului care învăluie compoziția în mister.
Royal blood, extract de parfum, 50 ml
Extravagant și diferit. Puternic și incandescent. Intens și fascinant. Ți-l dorești, dar trebuie să fii ales ca să îl ai! Acesta este extractul de parfum ,,Royal blood”. Experiența unică, la fel de intensă ca apartenența la roialitate, dată de legea sângelui, te face să fii la granița între om și zeu. Este greu să alegi să rămâi muritor când poți să te stropești cu nectarul zeilor.
Familie
Aromatic Fougère
O familie olfactivă solară, plină de bucurie ce îmbină emoțiile evocării episoadelor din copilărie blenduite cu gânduri jucăușe din tinerețe și rafinate cu miresme de Geranium franțuzesc, ierburi de Provence, stropi de citrice din livezile siciliene de mandarine și ierburi aromatice îndulcite de lavandă și condimente. Este o familie olfactivă dedicată personalităților jucăușe, solare, delicate care trăiesc emoțiile la paroxism, care știu să plângă când se bucură și stiu să se bucure pentru lucruri mărunte.
Dress code: naked, extract de parfum, 50 ml
"Dress code: nacked" este acel extract care îți dă încredere în tine! Care te face să te iubești! Să fii pe primul plan! Să atragi! Să domini! Este extractul care vorbește despre superlativ, fără haine, fără tabuuri, fără rușine, iar acel superlativ ești TU!
Original sin, extract de parfum, 50 ml
Dacă păcatul primordial ar trebui descris în câteva picături de parfum, cum ar fi acesta? Ar fi cunoașterea binelui, prin nuanțe idilice de vanilie și iasomie? Ar fi puterea răului, prin senzații obraznice de tabac și rom împregnate în pielea plină de dorință?
Familie
Citrus
Ca să avem în fața ochilor familia olfactivă „Citrus” ar trebui să ne imaginăm că suntem într-un Sud de Italie scăldat de soare și apă, într-o livadă de lămâi în care ciripitul pasărilor ne arată cât suntem de norocoși fiind acolo. Notele de mandarină roșie, de portocală dulce, de bergamotă, grepfruit și lămâie îți umplu respirația, dar și cerul gurii de senzații dulci amărui de bitter, de soare, de pofte. Este familia olfactivă dedicată personalităților exuberante, sincere prin excelență, vesele și de încredere.
Dress code: naked, extract de parfum, 50 ml
"Dress code: nacked" este acel extract care îți dă încredere în tine! Care te face să te iubești! Să fii pe primul plan! Să atragi! Să domini! Este extractul care vorbește despre superlativ, fără haine, fără tabuuri, fără rușine, iar acel superlativ ești TU!
Crazy for you: the obsession, extract de parfum, 50 ml
Atunci când nu mai poți face diferența, ai nevoie să închizi ochii și să respiri, să simți cum te inundă valurile amărui de grapefruit presărate cu lămâie și clementină dulce și zemoasă. Apoi? Deschizi ochii, purificat de obsesie, spre a te regăsi doar ,,Crazy for you”!
Familie
Water
O familie olfactivă fluidă, proaspătă, cu note de sare din apa oceanului și libertatea dată de valurile lui, familia olfactivă „Water” este curcubeul de după furtună. Creată pentru personalități vizionare, neînfricate, neînfrânte și care au ca țel suprem libertatea sub toate formele ei: libertate în gândire, libertatea de a crede, libertatea de a dori.
Original sin, extract de parfum, 50 ml
Dacă păcatul primordial ar trebui descris în câteva picături de parfum, cum ar fi acesta? Ar fi cunoașterea binelui, prin nuanțe idilice de vanilie și iasomie? Ar fi puterea răului, prin senzații obraznice de tabac și rom împregnate în pielea plină de dorință?
Familie
Green
Mirosul florilor proaspăt tăiate, a ierbii care încolțește primăvara, a cocktailurilor detoxifiante de frunze și legume verzi, „Green” este familia olfactivă dedicată personalităților în continuă mișcare, active, ce emană sănătate în gândire, în trup și în minte.
Dress code: naked, extract de parfum, 50 ml
"Dress code: nacked" este acel extract care îți dă încredere în tine! Care te face să te iubești! Să fii pe primul plan! Să atragi! Să domini! Este extractul care vorbește despre superlativ, fără haine, fără tabuuri, fără rușine, iar acel superlativ ești TU!
Familie
Fruity
Un cocktail dulce, plin de tonus, ușor gurmand, cu nuanțe de pepene, cireșe, pere sau fructe roșii, „Fruity” este familia olfactivă dedicată personalităților sincere, prietenoase, senzuale, jucăușe, al căror spirit este mult mai tânăr decât vârstă reală.
Crazy for you: the obsession, extract de parfum, 50 ml
Atunci când nu mai poți face diferența, ai nevoie să închizi ochii și să respiri, să simți cum te inundă valurile amărui de grapefruit presărate cu lămâie și clementină dulce și zemoasă. Apoi? Deschizi ochii, purificat de obsesie, spre a te regăsi doar ,,Crazy for you”!
Fatal Dose: the happiness, extract de parfum, 50 ml
Este nevoie de atât de puțin pentru a fi fericit...
Oricum ar fi, ,,Fatal Dose: the happiness” este extractul de parfum incredibil de dulce, incandescent, gurmand, care te face să ți-l dorești precum îți dorești clipa de fericire, intensă, profundă, sinonima extazului.
Familie
Floral
Probabil una dintre cele mai luxoase familii olfactive, marcată de senzualitate accentuată de mister, de emoții puternice, familia olfactivă „Floral” este un buchet de experiențe senzoriale cu arome de bujori, crini, iasomie, tuberoze, trandafir, flori albe. Este dedicată personalităților romantice, tandre, pasionale, ce știu să iubească și au nevoie, prin excelență, de dragoste.
Toxic Touch: the dependence, extract de parfum, 50 ml
Știi senzația aceea de abandon în brațele celuilalt? De nevoie extremă, până la renunțare, de a fi un tot cu jumătatea pe care o cauți nesfârșit?
,,Toxic touch” este un val năucitor, hipnotic, pudrat de violetă pasională și iris imperial, stropite din abundență cu valuri amărui și tonice de bergamotă și lămâie.
Never too rich, extract de parfum, 10 ml
Descoperă o poveste olfactivă inconfundabilă, îmbinând luxul și misterul în fiecare pulverizare a parfumului "Never too rich". O călătorie senzorială ce începe cu dulceața tentantă a mierii și zahărului, subliniate de o notă subtilă de cardamon, care îți trezește simțurile. În inima acestui parfum se află un buchet floral îmbietor, unde trandafirul și ylang-ylang-ul se împletesc armonios cu esențele seducătoare ale notelor animalice.
Champagne in heaven, extract de parfum, 10 ml
"Champagne in Heaven" este o experiență sensorială absolută, ce te poartă pe aripile viselor către paradisul olfactiv al luxului și al eleganței supreme. Descoperă măreția acestui elixir al rafinamentului și transformă fiecare zi într-o celebrare a frumuseții și a stilului.
Champagne in heaven, extract de parfum, 50 ml

Girls come first: the climax, extract de parfum, 50 ml
Pentru că meriți să fii în centrul atenției, să te simți încrezătoare la orice pas, “Girls come first” vine ca un omagiu adus personalității tale. Dacă încrederea de sine te caracterizează deja acesta este extractul de parfum care îți va complementa excelent personalitatea, iar dacă simți că ai nevoie de acel ceva care să facă să crezi că nimic nu te poate opri, atunci acest extract poate fi impulsul care să te împingă să explorezi necunoscutul.
Familie
Soft Floral
Blendul efervescent dintre aldehide, tonuri de mosc și flori delicate cu tonuri pudrate și fierbinți, familia olfactivă „Soft Floral” este familia care înnobilează personalitățile senzuale, delicate în aparență, dar puternice în esență, blânde, dulci, în compania cărora îți dorești să fii.
Ménage à trois, extract de parfum, 50 ml
"Ménage à trois" este extractul care îți definește dorința, care te eliberează și care îți permite să simți că nu greșești! Este esența tuturor celor pe care îi dorești într-o singură picătură de parfum!
Toxic Touch: the dependence, extract de parfum, 50 ml
Știi senzația aceea de abandon în brațele celuilalt? De nevoie extremă, până la renunțare, de a fi un tot cu jumătatea pe care o cauți nesfârșit?
,,Toxic touch” este un val năucitor, hipnotic, pudrat de violetă pasională și iris imperial, stropite din abundență cu valuri amărui și tonice de bergamotă și lămâie.
Girls come first: the climax, extract de parfum, 50 ml
Pentru că meriți să fii în centrul atenției, să te simți încrezătoare la orice pas, “Girls come first” vine ca un omagiu adus personalității tale. Dacă încrederea de sine te caracterizează deja acesta este extractul de parfum care îți va complementa excelent personalitatea, iar dacă simți că ai nevoie de acel ceva care să facă să crezi că nimic nu te poate opri, atunci acest extract poate fi impulsul care să te împingă să explorezi necunoscutul.
Familie
Floral Amber
Această familie olfactivă descrie incandescența pasiunii date de ambră, chihlimbar, tămâie, condimentată cu esențe opulente de rășini și desăvârșită cu vanilie afrodisiacă, ritualic blenduite cu petele de flori albe, gingașe, luminoase, aduse ofrandă personalităților tumultoase, carnale, excentrice, pasionale, care nu își refuză nimic și își doresc totul.
Amor sacro, amor profano, extract de parfum, 50 ml
„Amor sacro, Amor profano”: tu și el! În formă pură, carnală, tandră și romantică în același timp.
Ménage à trois, extract de parfum, 50 ml
"Ménage à trois" este extractul care îți definește dorința, care te eliberează și care îți permite să simți că nu greșești! Este esența tuturor celor pe care îi dorești într-o singură picătură de parfum!
Toxic Touch: the dependence, extract de parfum, 50 ml
Știi senzația aceea de abandon în brațele celuilalt? De nevoie extremă, până la renunțare, de a fi un tot cu jumătatea pe care o cauți nesfârșit?
,,Toxic touch” este un val năucitor, hipnotic, pudrat de violetă pasională și iris imperial, stropite din abundență cu valuri amărui și tonice de bergamotă și lămâie.
Sin after dark: the revenge, extract de parfum, 50 ml
Intens și enigmatic precum întunericul, ,,Sin after dark” este extractul hipnotic, dulce la început, pudrat ca un câmp de violete, aproape intoxicat cu iris și iasomie de noapte. Nota aproape idilică de zambile se simte delicat exact ca înainte de invazia cashmere-ului care învăluie compoziția în mister.
Original sin, extract de parfum, 50 ml
Dacă păcatul primordial ar trebui descris în câteva picături de parfum, cum ar fi acesta? Ar fi cunoașterea binelui, prin nuanțe idilice de vanilie și iasomie? Ar fi puterea răului, prin senzații obraznice de tabac și rom împregnate în pielea plină de dorință?
You gonna miss me, extract de parfum, 10 ml
„You Gonna Miss Me” este mai mult decât un extract de parfum, este o poveste în sine, captivantă și plină de mister, care te invită să te pierzi în fiecare notă și să trăiești fiecare moment cu intensitate și pasiune.
Excort, extract de parfum, 10 ml
„Excort” este o experiență olfactivă unică, ce te poartă într-o călătorie spre cele mai adânci și interzise emoții. Oferind o combinație perfectă între rafinament și senzualitate, acest extract devine expresia pură a experiențelor interzise, intense, pline de pasiune.
Call me Natasha, extract de parfum, 10 ml
"Call me Natasha" este o poveste captivantă, imortalizată într-un extract unic. Acest elixir al eleganței și seducției te invită să te lași purtat de fantezie și să descoperi lumea plină de farmec a fiecărei picături. O experiență olfactivă ce te va însoți în cele mai plăcute și dorite fantezii ale vieții tale.
Champagne in heaven, extract de parfum, 10 ml
"Champagne in Heaven" este o experiență sensorială absolută, ce te poartă pe aripile viselor către paradisul olfactiv al luxului și al eleganței supreme. Descoperă măreția acestui elixir al rafinamentului și transformă fiecare zi într-o celebrare a frumuseții și a stilului.
Champagne in heaven, extract de parfum, 50 ml
"Champagne in Heaven" este o experiență sensorială absolută, ce te poartă pe aripile viselor către paradisul olfactiv al luxului și al eleganței supreme. Descoperă măreția acestui elixir al rafinamentului și transformă fiecare zi într-o celebrare a frumuseții și a stilului.
Call me Natasha, extract de parfum, 50 ml
"Call me Natasha" este o poveste captivantă, imortalizată într-un extract unic. Acest elixir al eleganței și seducției te invită să te lași purtat de fantezie și să descoperi lumea plină de farmec a fiecărei picături. O experiență olfactivă ce te va însoți în cele mai plăcute și dorite fantezii ale vieții tale.
Excort, extract de parfum, 50 ml