Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului, a personaliza și măsura reclamele și a îmbunătăți calitatea site-ului nostru.
Gestionați cookie-urile
Doar cele necesare Acceptați toate

Amor sacro, amor profano, extract de parfum, 10 ml

135 lei

Extract de parfum, 10 ml

13.50 RON/ 1 ml. Prețul include TVA.

Familie Olfactivă: Floral Amber, Soft Amber, Woody Amber.

Pentru: El, ea, unisex.

Ce vă doriți? O poveste de iubire blândă, castă, romantică sau partida aceea de sex interzis, vinovat, care vă mistuie și vă face să vă pierdeți mințile și credința. Partida, pe care vi-o doriți iar și iar și iar, simțind că vă devorează, vă domină, că vă intră în carne și în sânge și vă duce, inevitabil, la climaxul creierului și al trupului.

Acesta este "Amor sacro, Amor profano", extractul de parfum care le aduce mistuitor, echilibrat, intens, împreună, cucerind și trupuri și suflete.

„Amor sacro, Amor profano”: tu și el! În formă pură, carnală, tandră și romantică în același timp.

 

Compoziție Olfactivă

Compoziția sa feromonală, aspectată intens de prezența moleculei de Hedione, stimulează emoțiile sexuale și reduce activ intensitatea stresului de la nivel cerebral, făcând din purtător o persoană puternică, sigură pe sine, dorită și adulată. Activitatea moleculei de Hedione este susținută de studiile de specialitate. Testele in vivo au scos în evidență faptul că Hedione, în comparație cu un miros floral comun prezintă o activare semnificativ îmbunătățită în zonele limbice (amygdala, hippocampus) și provoacă un răspuns diferențiat într-o regiune hipotalamică care este asociată cu eliberarea hormonală. Astfel, rezultatele obținute de I Wallrabenstein, folosind o combinație nouă de metode, în studiul publicat în „NeuroImage” (Sursa: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25797832/) indică faptul că receptorul putativ de feromoni umani VN1R1 este implicat în activări neuronale extra-olfactive induse de Hedione.

Absolutul de Labdan lasă o notă gurmandă, dulce, lemnoasă și uneori mistică, stimulând focul interior și pasiunea.

Lemnul de santal sacru ("Sacred Sandalwood") evocă misticismul, templele sfinte din India și ritualurile de înălțare spirituală, intensificând notele lemnoase, condimentate, cu iz cremos și bogat, dar extrem de puternice și carnale. Acesta lasă o nuanță bogată de lapte caramelizat și conferă o longevitate a mirosului care se încălzește și se condimentează treptat.

Insațiabila vanilie de Madagascar armonizează nuanțele sofisticate, lemnoase din compoziție prin tonuri de miere, rom, condimente și zahăr, conducând emoțiile către o percepție hipnotică, opulentă, sofisticată și pasională.

"Turkish rose", regalul florilor, aduce cele mai excentrice note de inflorescențe, de o intensitate copleșitoare, lăsând o memorie olfactivă persistentă, floral pudrată, sofisticată. Trandafirul a fost floarea zeiței iubirii, Afrodita, iar legenda spune că acesta s-a născut din lacrimile ei și sângele lui Adonis, bărbatul pentru care dragostea ei a fost infinită. Astfel, este simbolul singurei iubiri veșnice, mitice, care durează până la moarte și dăinuie dincolo de ea.

Notele de scorțișoară orientală, caldă, dulce, condimentată, amintesc de o călătorie inițiatică, plină de experiențe uluitoare. Experiența olfactivă  adusă de prezența picantului extract de cuișoare ("Clove extract') în "Amor sacro, Amor profano", este desăvârșită prin note oriental lemnoase, cu iz de ambră, guaiac și tonka.

Tonul de patchouli este un sublimator bogat, carismatic, senzual, oriental, ce oferă un caracter profund, puternic, dominant, dar totuși proaspăt și aromat.

Rășina de tămâie, mistică și sacră, aduce note de spiritualitate, desăvârșește și intensifică trăirile, lăsând emoțiile să ne copleșească.

Luxosul mosc este extrem de puternic și dominant în compoziție, are atât capacitatea de a fixa parfumul în zonele cu pulsații ale purtătorului, cât și de a aduce extractului de parfum senzualitate și intensitate. Nota este una animalică, carnală, afrodisiacă.

Note

Note de vârf: iasomie, scorțișoară, căpșună, coacăz.

Note de mijloc: trandafir, ambră, cuișoare, patchouli, tămâie, vanilie.

Note de bază: mosc, santal, ambroxan, labdan, benzoin.

Specificații

Familie Olfactivă:

- Floral Amber

- Soft Amber

- Woody Amber

Mod de utilizare: Fiind extract de parfum, concentrația de ingrediente active din produs este foarte mare. De aceea, este posibil ca produsul să păteze hainele. Vă recomandăm să aplicați produsul corect, în zonele pulsatile: în spatele urechii, încheietura mâinilor, glezne, în spatele genunchilor, gât.


Produs testat dermatologic.


Produsul este contraindicat persoanelor cu hipersensibilitate la unul din ingrediente!


Lichid şi vapori inflamabili. A se păstra departe de surse de căldură, suprafețe încinse, scântei, flăcări deschise sau alte surse de aprindere. A se menține la o temperatură sub 25℃, ferit de lumină și umiditate.


A se folosi de preferință înainte de data inscripționată pe ambalaj.


A se evita contactul cu ochii; în caz accidental, clătiți ochii cu cantități mari de apă de la robinet.


A nu se lăsa la îndemâna copiilor.


Produs destinat persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

ALCOHOL, PARFUM, METHYLDIHYDROJASMONATE, ALPHA-ISOMETHYL IONONE, SANTALUM SPICATA WOOD OIL, PROPYLENE GLYCOL, AQUA, GLYCERIN, GERANIOL, FARNESOL, EUGENOL, VANILLA PLANIFOLIA FRUIT EXTRACT, LIMONENE, CINNAMAL, BENZYL BENZOATE, LINALOOL.

Review-uri